Cu Luna, Cu Umbra

Sub vânt de Lună plină ,

Mai albă ca fantoma

Crăciunului trecut,

Nătângă, latră vulpea,

Iar bufnița suspină , 

În codrul de demult. 

În vale, râul vuie, 

Și-n pietre se anină,

Sclipind vânjos și surd,

Cascade-atârnă-n cuie

Și astre reci coboară 

Din nouri pe pământ. 

S-au uns cu mir copacii, 

Și gângurind din umbră , 

Cărările pitesc ;

Prin neguri pușcă dracii,

Sub stâncă lupii umblă , 

Nălucile domnesc. 

În cercuri se revarsă 

Din Lună, curcubee, 

În gând, prin ochii vii, 

Și cânt la lighioane, 

Iubind, ca Sfânta Vineri, 

Si monștrii ei copii. 

Se joacă între ele

Văzute - Nevăzute, 

Mimând Nimicul mut;

Si maiestuoase stele

Apar, ca să aducă 

Nimicului tribut.

Spre taine glorioase

Se-avântă iarba rară,

Din gândul cel profan, 

Ca visele frumoase, 

Se face că preface

Un gând mai năzdrăvan. 

Și gândul când se coace, 

O umbră nouă naște 

Din cel Nimic gândit , 

Să țină locul liber

În nemanifestare 

Aceluiași Nimic.