Război
E beată pădurea, cu crengile luptă, Orbită, sălbatică, cioturi aruncă, Tufele urlă la liniștea suptă Și râul se-nfioară în zbaterea cruntă. 'Și-ncearcă puterile vântul și văile, În aerul dens coboară văpăile, Se-ncurcă potecile, rup stâncile căile, Inima-n codru-ntețește bătăile. Albastrul cel crud, din ceruri ne minte, Ce mintea cuprinde e vraja ce simte, Se leagă la cap cu mii de cuvinte, Copacii se-njură, vor doar să se-alinte... N-au loc printre ceilalți, ori unu-i mai falnic, Nicicând mai jucat război mai năvalnic, I-ațâță la vârfuri un spirit zburdalnic, Se smulg din pământ cu muget amarnic. Furtuna-i obligă, ori brusc vor dreptate? La loc fiecare, cuvine-se toate, Adânci rădăcini, însă ce libertate? Intenții iconice-n umbre-ncrustate. Se scutură codrul de vise deșarte, Coroane și trunchiuri smucind parte-n parte, O soartă aleasă râvnesc pân' la moarte, Și umbra și-alungă s-ajungă departe. Se-ncaieră crâncen pădurea vrăjită, Sângele-și varsă și-l bea, pângărită, ...