Aici

 

Visam, la marginea orașului, 

În aburi de alee veche, 

Când am surprins fugind

Îngerul Original,

Îmbătat cu apă rece

Și pictat în culorile războiului.

S-a oprit preț de o clipă 

Și mi-a împărtășit virtutea sa:

Se nimerise în credința 

C-ar fi de bine să se lupte, 

Pentru că binele învinge. 

Trecând prin zile obosite, 

De drame veșnic nesătule, 

A priceput că n-are cine

Sa-i vadă binele, 

Doar sieși 

Își poate azi cânta în strună, 

Căci omu-i schimbător ca timpul

Și diferit ca apa-n râu. 

Mi-a spus:

Tu ești cântarul vieții 

Și-i invizibil ce măsori, 

Nu știi să faci

Bine sau rău, 

Doar treci un râu, 

Și ești alt om. 

Mă duc acasă-acum, 

Fu greu

Să părăsesc divina pace;

Mă-ntorc Chiar azi, 

Mi-e dor să zbor. 

N-am priceput de ce venise. 

Compasiune poate

Sau politică.... 

Bombănise ceva în delirul plecării, 

În timp ce își abandona trupurile, 

Dezbrăcând egourile, 

Ca un șarpe pieile.

Rămaseră pe pietrele aleii, 

Transpirând materie, 

Frumoase cochilii

Pline de plăceri. 

Fericirea s-a târât spre mine

Din maldărul ce încă mirosea a lumină 

Plângând , cu ochii după înger :

Doar Aici a fost fericit!